Tranzacționarea cerealelor în ringul Bursei Române de Mărfuri

Ringul cerealelor de la Bursa Română de Mărfuri (BRM) poate răspunde necesităţii producătorilor, procesatorilor, comercianţilor şi depozitarilor din România de a stabili un preţ de piaţă.

Prin intermediul BRM, se facilitează accesul la o piaţă pe care producătorii se întâlnesc direct cu cumpărătorii interesaţi. Preţul este stabilit în funcţie de raportul cerere/ofertă, ca rezultat al întâlnirii dintre vânzători şi cumpărătorii. Astfel, tranzacţia se va realiza la un preţ corect.

În acest mod se formează preţul pentru cereale (grâu, orz, orzoaică, porumb, secară şi altele), pentru plante oleaginoase şi textile, pentru seminţe, pentru animale vii sau carne de animale.

BRM publică preţurile la care se vând şi se cumpără toate aceste mărfuri. Avantajul este că, în orice moment, vânzătorii şi cumpărătorii ştiu care este preţul la care să se raporteze.

Tranzacţionarea cerealelor în ringul BRM se efectuează pe Piaţa la disponibil, care este o piaţă în care, prin intermediari specializaţi, una sau mai multe oferte se întâlnesc cu una sau mai multe cereri, din confruntarea acestora rezultând preţul corect.

Tranzacţiile pe această Piaţă se realizează prin intermediul societăţilor de brokeraj pe mărfuri, care oferă servicii bursiere specializate.

Vânzătorii şi cumpărătorii au posibilitatea de a apela la serviciile uneia dintre societăţile de brokeraj existente sau pot să-şi constituie propria societate de brokeraj, prin înregistrarea ca membru afiliat al BRM.

Societatea de brokeraj poate fi constituită ca societate de sine stătătoare sau poate funcţiona ca departament în cadrul unei alte societăţi comerciale.

Tranzacţionarea cerealelor în ringul BRM pe Piaţa la disponibil se efectuează prin strigare liberă sau în sistem electronic.

În ambele situaţii, vânzătorii/cumpărătorii transmit brokerului de la societatea de brokeraj, Ordinele de vânzare/cumpărare, în care sunt precizate: produsul, cantitatea, calitatea, condiţiile de livrare şi limita de preţ acceptată.

Împreună cu aceste Ordine, vânzătorii/cumpărătorii trebuie să depună următoarele documente:

  • pentru Ordinele de vânzare:
    • dovada existenţei cerealelor într-un depozit: certificatul de depozit;
    • buletinul de analiză eliberat de laboratoare neutre calificate agreate de BRM, care atestă descrierea, specificaţiile, starea şi calitatea mărfurilor;
    • garanţia de participare la tranzacţie;
    • orice alte documente solicitate de BRM.
  • pentru Ordinele de cumpărare:
    • garanţia de participare la tranzacţie;
    • orice alte documente solicitate de BRM.

 

După depunerea acestor documente de către vânzători/cumpărători, brokerii transmite către BRM, Ordinele clienţilor. Acestea sunt tranzacţionate în ringul bursier, în cazul tranzacţionării prin strigare liberă, sau prin conectare la platforma electronică de tranzacţionare a BRM în cazul sistemul electronic.

Pentru a se asigura că vânzătorii şi cumpărătorii îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale, BRM utilizează un sistem de garanţii.

Societăţile de brokeraj constituie, la dispoziţia BRM, o garanţie a cărei valoare este de 2,5% din valoarea Ordinului atât pentru vânzător, cât şi pentru cumpărător. Garanţia poate fi constituită în una dintre următoarele forme: ordin de plată, scrisoare de garanţie bancară, numerar în limita disponibilităţilor legale, titluri de valoare, filă CEC, bilet la ordin.

În termen de 3 zile de la data primirii de la părţile implicate a confirmărilor reciproce de executare a Contractului de vânzare-cumpărare, BRM pune garanţiile la dispoziţia societăţilor de brokeraj, care pot menţine sumele în contul de garanţii în vederea unor tranzacţii viitoare, sau pot solicita restituirea acestora.

Pentru agricultura românească, ringul de tranzacţionare a cerealelor de la BRM oferă un mecanism care asigură transparenţa şi siguranţa operaţiunilor, precum şi un tratament egal pentru toţi participanţii.